Conferința The Dietitian 2023

Conferința The Dietitian 2023.
„Relația empatică și asertivă dintre dietetician și pacient este cheia succesului în intervențiile nutriționale”

Conferința The Dietitian, prima conferință acreditată cu puncte de Educație Medicală Continuă pentru Dieteticieni (EMCD),  desfășurată la finalul săptămânii trecute din Cluj-Napoca, a adus împreună peste 200 de nutriționiști, dieteticieni și pasionați de nutriție din întreaga țară și peste 10 speakeri.

Organizată de către Asociația Dieteticienilor din România în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din România prin intermediul Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din județul Cluj, conferința a abordat tema “Comunicarea – Ingredient cheie în practica dietetică”. Evenimentul a reunit specialiști și studenți din domeniul nutriției, oferind o platformă pentru schimbul de idei, dezbaterea subiectelor de actualitate și îmbogățirea cunoștințelor în ceea ce privește comunicarea eficientă în practica dietetică. “Cred cu tărie că am reușit să transmitem sentimentul că doar uniți putem forma un nucleu de dieteticieni bine pregătiți care aduc schimbări pozitive durabile în stilul de viață al pacienților și comunităților și că relația empatică și asertivă dintre dietetician și pacient este cheia succesului în intervențiile nutriționale. Suntem extrem de încântați de succesul conferinței The Dietitian și de participarea activă a tuturor celor implicați în acest eveniment deosebit. Am observat o dorință puternică de a învăța și de a împărtăși cunoștințe între profesioniști, ceea ce ne-a confirmat importanța consolidării comunității dieteticienilor din România”, a declarat Dr. Laura Gavrilaș, Nutriționist-Dietetician și Președinte al Asociației Dieteticienilor din România.

Pe parcursul conferinței la care au participat peste 200 de specialiști din întreaga țară, subiectele abordate au fost diverse și relevante pentru practica zilnică a dieteticienilor, inclusiv strategii de comunicare eficiente în intervențiile nutriționale, principii de comunicare în educația nutrițională comunitară, abordarea grupurilor cu nevoi specifice și modalități inovatoare de comunicare în mediul online.

 

„Țin să mulțumesc mult pentru emoția asta uriașă deoarece mesajul zilei a fost că vrem să fim bine pregătiți pentru pacienții și societatea noastră și facem demersuri solide în acest sens”, a declarat Anca Ignat, nutritionist-dietetician, speaker în cadrul evenimentului.

“Acest eveniment a dat startul unei unei noi etape din evoluţia profesiei de dietetician în  România. După peste 10 ani de eforturi susţinute depuse de dieteticieni, profesia noastră dobândeşte în sfârşit recunoaşterea cuvenită. Participarea activă și interesul manifestat de toți cei prezenții la conferinţa The Dietitian ne-au confirmat dorința reală de a îmbunătăți comunicarea în practica dietetică, atât în relaţia directă cu pacientul, cât şi în media sau în cadrul echipei multidisciplinare”, a adăugat Laura Grecu, Președinte al Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din Cluj.

Conferința The Dietitian a fost onorată să aibă o listă impresionantă de vorbitori invitați, printre care Anca Ignat-Sâncrăian – Nutriționist-Dietetician; Andreea Cristea – CEO și fondator al MPR Agency; Sigina Pop – Nutriționist – Dietetician; Irina Mateieș – Medic primar – Medicină de familie, Nutriționist-Dietetician; Georgiana Ispas – Nutriționist – Dietetician, PhD student la Cluj School of Health, FSPAC; Nicoleta Tupita – Nutriționist – Dietetician, Manager Nutriție și Comunicare Internă; Alina Forray – Asist. univ., PhD(c) UMF Cluj-Napoca Mădălina Ungur – Nutriționist – Dietetician, Diana Porumb – Nutriționist-Dietetician; Adina Rusu – Nutriționist – Dietetician Oana Dumitrașcu – Nutriționist-Dietetician, care au contribuit semnificativ la diversitatea și calitatea discuțiilor.

Sponsori Platinum: Biogena, Nestle, Healthy & Tasty By Laura.

Sponsori Gold: La Casa Events, MPR Agency, ProNat, Apa D’ora

Sponsori Silver: Pro Nutrition, Brutăria Claudia

Parteneri media: RoMedic, DRnews, ViaCLuj, Medical Market

Galerie foto: